Tel: (0747) 03 95 95 | office@mediab.ro
 

Pe Tamás si Kata i-am cunoscut ca pe majoritatea mirilor nostri de-abia in ziua nuntii si au ajuns sa faca parte din categoria “mirii preferati” inca de la inceput si nu ne-au dezamagit pe tot parcursul acelei zile si cu atat mai mult cand si-au primit filmul si clipul nuntii, ei fiind extrem de multumiti, bucurosi si emotionati. :) Ne-au scris o gramada de randuri de multumiri si aprecieri, ba chiar ca ne si iubesc :D Noi, ce sa mai zicem… adoram de-a dreptul mirii ca ei! Kata ne-a scris atat de frumos povestea lor ca orice cuvant de-al meu nu-si are rostul mai departe asa ca:

“Suntem un cuplu despre care un prieten a spus ‘Sunt facuti unul pentru celalalt’… in ciuda faptului ca avem caractere total diferite… Tamás este realist, are incredere in sine, si este un bun cunoscator de oameni … eu dimpotriva, sunt foarte sensibila, port faimosii ochelari care te fac sa vezi lumea in roz si parca traiesc cu trei metrii deasupra pamantului… din cand in cand se mai intampla sa ma insel in privinta oamenilor, iar cand sunt dezamagita, si sunt cat pe ce sa-mi pierd increderea in ‘lumea mea’, cine credeti ca are grija sa-mi reconstruiasca aceasta lume ??? … Desigur, Tamás … Cu el ma simt simt iubita, si ma simt in siguranta…

Restul povestii pe weddingcinema.ro

Locatie: Lila Orchidea, Sf. Gheorghe;
Foto: Katai Joco.

Ochii lui au sclipit cu mai bine de 10 ani in urma, cand printre bobocii de liceu parul ei stralucea ca nici unul altul si o fata zambitoare ca de ingeras nu parea ca acopera vreo grija. Dar in inima lui, pentru multi ani, a ramas numai o admiratie.

Peste ani, cand verisoara lui ii povesteste despre colega ei de la facultate, Corina, in mintea sa se contureaza mai multe idei. Beni afla despre un weekend pe care fetele stabilesc sa il petreaca impreuna la Runcu, ii zambeste larg verisoarei lui, care incepe tachinarile dar ii face si invitatia.

Corina nu avea nici o idee despre ceea ce planuisera cei doi si a fost chiar foarte uimita atunci cand l-a vazut acolo. Insa acea intalnire avea sa fie momentul in care Beni s-a facut remarcat in ochii ei. Jovialitatea, grija si entuziasmul cu care isi traia viata, precum si atentia pentru cei din jur au facut-o sa isi doreasca sa il cunoasca mai indeaproape. Si asa a inceput o poveste frumoasa.

Nu mica le-a fost surpriza cand au descoperit cum si-a imaginat fiecare nunta lui. Un loc departe de protocoale si fast, un loc de liniste pentru un weekend impreuna cu apropiatii lor care sa ii ajute sa traiasca zile de poveste. Dupa 3 zile intr-un loc minunat pe Valea Lotrului, au mai urmat 365 pana astazi, cand sarbatoresc 1 an de la data cand si-au predat viata unul altuia inaintea celor dragi si inaintea lui Dumnezeu.

Cat despre noi, am vorbit cu tanara pereche si ne dorim sa batem palma si pentru filmarea de la nunta de aur. Vom fi acolo din prima zi. Singura problema s-ar putea sa fie incalzirea globala pana atunci, insa daca supravietuieste macar locatia "Fratii Jderi" nu e nicio problema ;)

Locatii: Fratii Jderi - Utopia Verde;
Foto: George Ploaie.

Ben si Alla sunt genul de miri care sunt frumosi atat in exterior cat si in interior! Ne-a facut placere sa le filmam nunta in dulcea si frumoasa tara, Belgia!

Cei doi s-au cunoscut la un castel in Alsace, cu ocazia unei iesiri organizate cu tinerii de la biserica din Belgia si biserica din Franta. Alla a facut ce a facut pana s-a ratacit si, cautand un indicator salvator l-a gasit in schimb pe Ben, un barbat inalt si chipes care, la fel ca-n legende si... jocurile de pe calculator, s-a oferit s-o scoata pe printesa neajutorata din castel. :D

Bineinteles, un inceput de poveste nu poate avea decat o continuare pe masura asa ca nunta a avut loc tot intr-un castel de-a dreptul minunat, KASTEEL RUISBROEK, unde Ben si Alla au petrecut clipe minunate alaturi de cei dragi dupa juramintele rostite in fata lor si in fata lui Dumnezeu.

Cat despre noi... nu va faceti griji, noi am avut ce filma! Ba chiar la un moment dat nu stiam cu ce sa incepem si ne opream din cinci in cinci metri sa filmam cate un unghi ce ni se parea mai interesant din spectaculoasa locatie.

Cu ocazia vizitei noastre la Bruxelles am descoperit ca gazdele noastre ne sunt si rude indepartate, asa ca am ramas cu mult mai mult decat doar amintiri si o munca bine facuta la intoarcerea in Romania.

Ne bucuram pentru clipele minunate petrecute in tara unde raurile sunt de ciocolata si autostrazile din glucoza, si speram sa ne intoarcem cat mai curand si sa ne revedem noii nostri prieteni de acolo.

Le multumim pentru ospitalitate si le dorim o viata excelenta impreuna!

Locatii: Kasteel Ruisbroek, Bruxelles;
Foto: Ad-Passion.

S-au cunoscut prin iarna lui 2008. Ea, eleva la informatica si dornica sa studieze arhitectura avea nevoie de ajutorul lui, fost elev la arhitectura si actual student la informatica. Discutiile i-au apropiat, au devenit cei mai buni prieteni pana cand au schimbat subiectul si au trecut la lucruri mai serioase :)

Dupa un an au plecat amandoi spre Viena pentru continuarea studiilor, loc unde a venit si (partial) neasteptata cerere: inelul pe care discutasera in prealabil ca vor trebui sa-l aleaga impreuna. :P

Organizarile de nunta au fost ca la carte chiar daca distanta le-a permis doar doua drumuri spre Romania. Suficiente insa pentru ca cei doi au stiut foarte bine ce vor.

Mi-au spus ca nunta a fost exact asa cum si-au dorit-o, cu oameni dragi alaturi care nu intelegeau cum doua persoane atat de diferite se pot intelege asa de bine. Insa vorba Sarei: “Noi suntem si vom ramane in primul rand cei mai buni prieteni!”

Cat despre noi, noi ne-am distrat de minune cu ei, atat la nunta cat si la trash. Expresivitatea si pofta lor de viata ne-au facut sa-i includem intr-o categorie foarte selecta ai celor mai “nestresati” miri pe care i-am avut all-time, ceea ce este o realizare in sine, asa ca… felicitari! :) Premiul? Unul din cele mai frumoase clipuri pe care va invitam sa-l vizionati de cel putin atatea ori cat l-am vazut noi. :D

Locatii: Biserica Rosie Arad, Restaurant Panoramic - Hotel Continental Arad, Palatul Belvedere Viena;
Foto: sorinpantis.ro.

Ale si Euu fac parte din acei miri cu care ne-am imprietenit dupa nunta “bini di tat”, mai bine zis fac parte din gasca noastra nelinistita si plina de party-uri, surprize, nopti albe… gasca ce s-a format fara sa ne dam seama ca toti sunt sau au fost miri de-ai nostri si ne mandrim cu ei, cu fiecare! (Daca se va sparge candva aceasta super-gasca, cred ca fiecare dintre noi ii va duce dorul enorm… dar noi si mai mult!) :)

Acestia doi sunt genul de oameni cu care iti face placere sa stai la vorbe pe nesaturate! Ale e o dulceata cu fata de inger, ca prietena e minunata. Cand lipseste de la vreo intalnire cu fetele, vorbele si poantele ei venite la fix ne lipsesc cu desavarsire… ;)) O tin minte perfect de piticoata cat de dulce si scumpa blondina era! Sunt mandra sa o am printre prietenele mele! Despre ea pot sa scriu si pana maine, sa-i gasesc cele mai frumoase sinonime din lume, dar nu cred ca ar fi cineva curios sa citeasca atat de mult, asa ca o las pe ea sa va povesteasca cum s-au cunoscut ei doi (daca pot sa spun asa), desi se stiau de mici-pitici:

Restul povestii pe weddingcinema.ro

Locatie: Domeniul Lupas;
Foto: Sorin Pantis.

Sunt cateva nunti pe care pur si simplu le astepti cu sufletul la gura din momentul in care ai semnat contractul, nunti la care incerci sa iei cat mai multe camere, cat mai multi oameni si cat mai multe “jucarii” cu tine iar nunta lui Bobo si Bea face parte din acest club select al anului 2013. Imi este imposibil sa descriu in atat de putine cuvinte cat de frumoasa a fost aceasta nunta si cat de bine ne-am simtit cu mirii asa ca las imaginile sa vorbeasca de la sine si o las pe Bea sa va povesteasca modul in care Bobo a reusit sa ii fure inima :P

“Cand ne amintim de inceputurile noastre, ne vin in minte cateva lucruri: seri tarzii de mai, cafea buna si Cimitirul Belu. Da, ați citit bine, Cimitirul Belu. Ajunsesem acolo cu o gasca de prieteni la noaptea muzeelor deschise. Cred ca nu pare cel mai romantic loc posibil insa pentru noi este seara in care ne-am dat seama ca vom fi mai mult decat simpli amici. A fost o seara luuuunga plina de distracție alaturi de prieteni si undeva spre dimineața am ajuns cu toții acasa la un amic. Acolo Bogdan m-a surprins si mi-a facut o cafea buna rau! Stiu ca trebuia sa vorbim incet sa nu ii trezim pe cei care dormeau, insa sunt destul de sigura ca in inima mea ceva a strigat tare: This one is a keeper!!!

Restul povestii pe weddingcinema.ro

Locatie: Palatul Bragadiru, Bucuresti;
Foto: bySergio.ro

In sfarsit, una din cele mai frumoase nunti din 2013, nunta pe care am asteptat-o cu nerabdare maxima (si noi si mirii :P), a ajuns la noi pe site. :)

Asadar, vi-i prezentam astazi pe Cosmin si Bettina, doi tineri frumosi pe care am avut ocazia sa-i filmam in 2 tari diferite si care au ales cele mai frumoase locatii de nunta din preajma lor: Cazino-ul din Baden si Domeniul Royal Horse de langa Snagov, locatii care ne-au impresionat aproape la fel de mult ca si mirii :P Si pentru ca orice eveniment deosebit merita o filmare pe masura, am adus cu noi o echipa de 4 oameni si o macara, sa nu ne scape nimic!

Acum ca au trecut cateva luni de atunci, ne aducem aminte cu drag printre altele de cocktailurile reci, de muzica buna, de caleasca de la Snagov si de zambetele mirilor. A fost o reala placere sa avem in jurul nostru oameni atat de frumosi si amabili, care ne-au facut sa ne simtim in largul nostru indiferent de situatie.

Foto: Sorin Pantis | nunta

Multumim intregii familii pentru incredere si rabdare, iar voua, vizitatorilor nostri, va dorim vizionare placuta si nu uitati sa lasati mirilor niste ganduri bune in sectiunea de comentarii!

Stiti ca exista acele cupluri de scena, in general formate din doi tineri care n-au nicio treaba unul cu altul, nu se cunosc, pur si simplu sunt alesi pentru ca sunt frumosi si arata foarte bine impreuna? Ei bine, adaugati la toate astea multa, multa dragoste si priviri dulci plus doua verighete si ii aveti pe Madalina si Mihnea, un cuplu de-o poveste devenita realitate.

Si cum orice poveste trebuie sa aiba un inceput, prin desecretizarea dosarelor am aflat ca prima legatura dintre cei doi s-a format cand Mihnea a vazut-o pe Madalina urcand pe scena sa primeasca o diploma. Era frumoasa si pe deasupra o putea auzi si la radio, asa ca nu ne miram ca el si-a spus in sinea lui “am sa fiu cu fata asta intr-o zi si-am sa ascult de acum numai ALT FM!” :))

Avea sa mai treaca un an de zile de emisiuni, cu alergari, munca si scoli pana cand Mihnea sa aiba in sfarsit ocazia sa o abordeze: “Eu te cunosc pe tine, te-am vazut acum un an la aniversarea postului de radio. Stiu si cu ce ai fost imbracata: o rochie neagra si pantofi rosii!” Treaba asta mitologica cu un barbat care tine minte cum a fost imbracata o fata oarecare cu un an in urma nu e lucru mare, e FOARTE mare, suficient cat sa o impresioneze pe Mada si sa-i dea o sansa :)

Unde au dus toate astea? Stim doar ca au avut o nunta superba, cu vreme superba, invitati de seama pusi pe glume, parte din ei aparent facand parte din gruparea Anonymous care a reusit sa gaseasca o bresa in sistemul de securitate al Fortaretei Valery 4, rapind mireasa ca niste pirati somalezi mascati pe strazile intunecate ale Timisoarei. Noroc cu Mihnea care avea relatii sus-puse si a reusit sa negocieze cu seful lor de trib o returnare a masinii… ahmm… a miresei prin metoda declaratiei. :) Si mai stim ca desi nunta e demult gata, toate aventurile frumoase ale vietii lor nu se vor opri aici.

Povestea continua deci dar noi trebuie sa incheiem asa ca va lasam sa vizionati clipul lor de nunta si nu in ultimul rand va dam prilejul sa le transmiteti un gand frumos cu ocazia implinirii primului an de casatorie (aproximativ :P).

Cu mult drag, ai vostri videografi si prieteni,
Echipa Media B.

Avem onoarea sa prezentam azi una din cele mai elegante nunti din 2013. O nunta la care s-a vorbit atat engleza cat si romana, o nunta la care am trecut pe langa sabii, oameni in uniforma si torte. O nunta la care a plouat si a fost soare, s-a dansat si s-a baut, o nunta al carei mire avea domiciliul din "buletin" la Ambasada SUA din Bucuresti. Adaugati la toate astea o plecare de la Radisson Blu plus o petrecere la Casa Doina si aveti de-a face cu o adevarata poveste transatlantica.

Doamnelor si domnilor, va prezint mirii care ne-au oferit cea mai tare cazare la hotel de cand filmam nunti, Elena si Don, despre care va va vorbi... Elena, in randurile pe care ni le-a scris in continuare.

"In 2010, toamna, intr-o vineri seara, ma pregateam sa ies la o intalnire aranjata de buna mea prietena Ana. Nu-l stiam, nu ma stia. Mi-l vorbise ea de bine, zicea ca stie limbi straine. :))

Urma sa iesim in patru. Aceeasi Ana a venit sa ma ia de acasa. S-a uitat putin la mine: "Nu se poate asa! E prima intalnire, mergem la un restaurant dragut! Pune-ti niste tocuri, mamaie!" M-am conformat intr-un final, dupa lungi rafuieli cu sifonierul in cautarea unei perechi mai de Doamne-ajuta!

Am aflat abia in taxi ca restaurantul "dragut" era in centrul vechi. Lipscani. Piatra cubica...si eu merg pe tocuri exact ca un pui de caprioara la primii pasi. Mi-nu-nat! Ne astepta in fata muzeului de istorie (unde mai tarziu am facut sedinta foto-video de la nunta). Am facut cunostinta, m-am balbait cand m-a complimentat (jumatate ca m-a-nvatat mama sa fiu modesta, jumatate la gandul ca inca nu m-a vazut mergand mai mult de 50 de metri). :))

Avea sa fie o intalnire reusita, e genul de persoana care te face sa te simti in largul tau de la inceput. Prin urmare, i-am spus sincer sa ma tina de mana daca vrea sa nu ma imprastii pe jos. Ma tine de mana si acum cand ii citesc ce am scris pentru voi. il vad incruntat si stiu ca incearca sa traduca si habar n-are ce inseamna 'a se balbai'. Ma roaga sa scriu frumos despre el pentru ca la un moment dat o sa citeasca aia mici si o sa faca misto de noi daca-i povestea prea siropoasa! La prima intalnire am ras, am povestit, ne-am saturat de tabule si humus, am stabilit sa ne vedem urmatoarea zi la o plimbare in parc, apoi la o cafea, apoi la un film.

E incredibil cum trece timpul cand esti langa cine trebuie sa fii. Ne pregatim acum de prima aniversare, ma uit la clipul de nunta de care nu ma mai satur si stiu ca oricat de frumoasa a fost ziua noastra ... The best is yet to come!

http://youtu.be/NqmtCrgpeik"

Foto: Emm and Clau | nunta

Deci este o poveste Real fara egal !!!

"In 2009 eu, Alina, m-am angajat la Real, unde l-am intalnit pe el, cel care urma sa-mi devina sot. Invatam sa fac facturi, care era pe raionul lui, am mai vorbit, povestit, aveam emotii in preajma lui, el... la fel!!! A continuat cu prima invitatie la un suc, dar care a fost in parc... fara suc :) Eu tacuta,el vorbea mult... Asa a inceput povestea noastra!!! Intr-o seara fara sa ma astept propunerea a venit din partea lui sa ne gasim locul impreuna, dar nu doar cat lucrez in real ci pentru totdeanua... Nu atunci am primit cererea in casatorie, au mai trecut cativa ani, si intr-o seara frumoasa de ziua mea am primit si inelul si cererea, cu mari emotii!!! Si asa am inceput pregatirile pentru nunta si planurile de viitor ce urmau... :)"

A fost o surpriza minunata ca la intalnirea pentru semnarea contractului ca videografi la nunta ei sa descopar ca e tocmai Alina, fata de care m-am atasat inca din primele zile de liceu, cu care din pacate nu am continuat prietenia, ea schimband liceul tocmai de la inceput. Asa ca mare mi-a fost surpriza sa o revad si sa ne aleaga pentru nunta ei! Iti multumesc, Alina draga pentru ca ai facut sa ne reintalnim. Frumoasa surpriza si o asteptam pe urmatoarea, la botez :P

Vizionare placuta si iubiti-va mult!

Locatii: Restaurant No Name Arad;
Foto: Sabina Mladin.

Pagina 3 din 13

3